Promotorii ideii de a construi primul spital pentru tuberculoză în Bucureşti au fost prof. Dr. I. Cantacuzino şi Dr. G. Proca, care începând din anul 1902 au depus eforturi susţinute ce au dus în 1906 la crearea Spitalului Filaret din Dealul Filaretului (actuala Şos. Viilor 90), spital cu 80 de paturi pentru bolnavii cu TBC deschise sau înaintate şi 20 paturi de sanatoriu pentru bolnavii cu forme nedeschise sau incipiente (actualele pavilioane II şi III din Institut).

După 1920 şi până la al II-lea război mondial, Spitalul Filaret a continuat să fie o unitate de avangardă în promovarea idelor progresiste care priveau organizarea luptei antituberculoase din România şi formarea cadrelor de specialitate.

Obiectiv al unei strategii naţionale postbelice, Institutul de Ftiziologie din Bucureşti a luat fiinţă în cursul anului 1949, prin demersul Ministerului Sănătăţii şi Prevederilor Sociale. Institutul a fost construit lângă vechiul Spital Filaret al "Societăţii pentru Profilaxia Tuberculozei", din Şoseaua Viilor, produs al unei iniţiative private de la începutul secolului XX (1906) si a funcţionat la început ca o structură distinctă de cea spitalicească.

Noua instituţie dispunea încă de la întemeiere de două filiale, la Cluj (coordonată de doctorul Leon Daniello) şi Iaşi (sub conducerea medicului Nicolae Bumbăcescu), fiind considerat "organul tehnic al ministrului Sănătătii în toate problemele tuberculozei, care asigură cercetarea Ştiinţifică a problemelor puse şi formarea cadrelor de specialişti".

Institutul era condus de un director, doctorul Marius Nasta, un director adjunct şi de un colectiv ştiinţific compus din 5 şefi de secţii: Secţia de Cercetări, Secţia de Dispensar, Secţia Clinică, Secţia de Studii şi Armament Antituberculos şi Secţia de învăţământ.

Deoarece urmăreau aceleaşi obiective medicale, fiind în interdependenţă, Institutul şi Spitalul "Filaret" au fuzionat în anul 1962, creându-se "Institutul Clinic de Ftiziologie".

Încă de la înfiinţare, Institutul îşi va orienta activitatea pe trei paliere, respectiv pregătirea cadrelor de specialitate, crearea şi consolidarea unor legături solide cu unităţile sanitare din teritoriu şi cercetarea de ordin ştiinţific, obiectivul său principal fiind "stabilirea unei concepţii unitare de luptă contra tuberculozei, elaborarea unor criterii de dezvoltare a reţelei de specialitate, in concordanţă cu principalele aspecte epidetmiologice".

Dispensarul noii instituţii deservea populaţia din sectorul 5 al Capitalei, reprezentând şi "proiectul pilot" pentru cercetările ştiinţifico-organizalorice pe ţară. De asemenea, în cadrul Institutului funcţionau "Clinica de Ftiziologie", condusă de C. Anastasatu, şi "Clinica de Chirurgie Toracică", sub coordonarea lui C. Cărpinişan. Preluând din tradiţiile Societăţilor româneşti din domeniul pneumologic, Institutul edita, la rândul său, publicaţiile "Probleme de tuberculoză" (anuală) şi "Culegere de materiale documentare şi metodologice".

Prin Ordinul MS nr. 819 din 30.07.1990 se schimbă denumirea Institutului în "Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta" , iar oferta de servicii medicale se lărgeşte, cuprinzind diagnosticul si tratamentul tuturor afecţiunilor pneumologice.