Recrutăm formatori asistenți sociali
Fundația Romanian Angel Appeal (RAA) recrutează formatori (asistenţi sociali) în vederea livrarii unor cursuri de formare rezidențială pentru personal medico-social (asistenţi medicali, asistenţi sociali şi mediatori sanitari), care fac parte din grupul ţintă al proiectului, pentru următoarele regiuni:
Activitățile de formare se desfășoară în cadrul proiectului Organizarea de programe de depistare precoce (screening), diagnostic si tratament precoce al tuberculozei, inclusiv al tuberculozei latente”– finanțat din Fondul Social European, Programul Operațional Capital Uman 2014-2020, implementat de către Institutul de Pneumoftiziologie Marius Nasta în parteneriat cu şase ONG-uri, între care şi RAA.
Experţii selectaţi vor fi responsabili de formarea profesioniştilor în domeniul organizării şi implementării măsurilor de screening pentru tuberculoză în rândul grupurilor vulnerabile şi vor fi contractaţi part-time, pe o perioadă determinată de timp (20 ore de formare/ grupa de curs).
PRINCIPALELE RESPONSABILITĂȚI ALE FORMATORILOR
STUDII ȘI EXPERIENȚĂ SOLICITATE FORMATORILOR ASISTENŢI SOCIALI:
Potențialii candidați sunt rugați să depună o aplicație completă constând în:
Pentru a putea procesa aplicația dumneavoastră, vă rugăm să aveți în vedere că este necesar ca, odată cu CV-ul, să transmiteți completată și semnată declarația de acord a folosirii datelor personale disponibilă AICI.
Termenul limită pentru depunerea aplicațiilor este 30.06.2019, ora 16.00
Aplicațiile pot fi transmise prin e-mail la adresa resurseumane@raa.ro, sau depuse direct la secretariatul Fundației RAA din Str. Rodiei, nr. 52, sectorul 3, București.
Numai aplicațiile complete, transmise până la termenul limită, vor fi luate în considerare.
Sursa : https://www.raa.ro/recrutam-formatori-asistenti-sociali/
Acest chestionar este confidențial și anonim și vizează doar prelucrări statistice ce au ca obiect dezvoltarea ulterioară a unui mecanism de feedback al pacienților cu privire la calitatea serviciilor din spitale.
FEEDBACK PACIENT