ASTMUL

ASTMUL

  1. Ce este ASTMUL?

Astmul este o boală cronică a plămânilor şi căilor respiratorii (căi aeriene, bronşii), care afectează aproximativ 5 persoane din 100. La copii, această cifră este mai mare şi din păcate, în creştere. Organizaţia Mondială a Sănătăţii estimează că între 100 şi 150 de milioane de oameni din întreaga lume suferă de astm şi că acest număr este în creştere. În întreaga lume, rata de incidenţă a astmului creşte în medie cu 50% la fiecare zece ani.

  • Cum te îmbolnăvești de astm?

Crizele de astm pot fi provocate de mai mulţi factori, care poartă denumirea de factori declanşatori. Printre aceştia se numără aerul rece, efortul fizic şi stresul. „Alergenii” intră şi ei în categoria factorilor declanşatori. Aceştia sunt prezenţi în mediul înconjurător şi conţin substanţe chimice care declanşează reacţii alergice. Alergeni pot fi: polenul, blana animalelor, praful din casă, poluarea, anumite alimente, parfumuri şi fumul de ţigară. Alergenii provoacă modificări care duc la îngustarea căilor respiratorii şi îngreunarea respiraţiei. 

  • Simptomele (manifestările) astmului

În general, starea persoanelor astmatice cunoaşte modificări în timp, incluzând perioade cu şi perioade fără simptome.

Simptomele variază de la persoană la persoană şi includ:

  • respiraţie şuierătoare;
  • tuse în timpul nopţii;
  • răceli care durează mai mult de 10 zile;
  • tuse/ respiraţie şuierătoare/ senzaţie de presiune toracică după: mişcare, efort fizic; expunere la alergeni; contact cu aer rece.
  • Cum se trateaza astmul?  

Astmul este o boală care nu poate fi vindecată, dar poate fi ţinută sub control cu ajutorul medicaţiei. La majoritatea bolnavilor trebuie prescrisă medicaţie de întreţinere, de obicei un medicament denumit medical corticosteroid antiinflamator, care tratează cauzele care stau la baza astmului. Acesta este de obicei administrat cu ajutorul unui dispozitiv inhalator. Dacă vi s-a recomandat un dispozitiv inhalator, trebuie să învăţaţi să îl utilizaţi corect!!!