Spirometria

Spirometria

Ce este?

Spirometria este un test relativ simplu, frecvent utilizat în aprecierea funcției pulmonare. Ajută clinicianul în formularea diagnosticului, în monitorizarea bolilor pulmonare (BPOC, astm, pneumopatii interstițiale difuze etc), precum șiîn evaluarea pacientului înainte de o intervenție chirurgicală. 

Ce măsoară? 

Prin spirometrie se măsoară cât aer intră sau iese din plămâni și cu ce rapiditate. Parametrii urmăriți: 

  • Capacitatea vitală (CV)– volumul maxim de aer care poate intra sau ieși din plămâni în timpul unei manevre forțate sau lente.
  • Volumul expirator maxim pe secundă (VEMS)– volumul de aer care iese din plămâni în prima secundă de expir forțat care urmează unui inspir complet. Arată cât de repede se pot goli plămânii.
  • Raportul dintre VEMS și CV (VEMS/CVx100) – este VEMS exprimat ca procent din CV; stabilește tipul de disfuncție ventilatorie.

Cu ajutorul parametrilor enumerați, medicul stabilește existența și tipul disfuncției ventilatorii (obstructivă, restrictivă sau mixtă)

Ce mai trebuie să știți? 

  • Expirul forțat poate determina la unii pacienți o senzație de amețeală la sfârșitul probei, însă aceasta este trecătoare.
  • Spirometrianuse efectuează în cazul în care pacientul are:
  • hemoptizie (exteriorizare de sânge)
  • pneumotorax (aer acumulat între foițele pleurale)

Probele se repetă până la obținerea a cel puțin 2 teste corect executate.